SECURITATE CIBERNETICĂ – RISCURI, AMENINȚĂRI ȘI METODE DE MINIMIZARE (Curs de perfecționare)

Scopul securității cibernetice este de a proteja sistemele, rețelele, datele și programele împotriva atacurilor digitale. Pe măsură ce atacurile cibernetice continuă să crească în frecvență și complexitate, este imperativ ca profesioniștii în domeniul securității cibernetice să învețe cum să identifice rapid și să atenueze vulnerabilitățile. Riscurile cibernetice pot provoca daune companiilor și persoanelor fizice.
Cursul își propune inițierea cursanților în domeniul securității cibernetice, dar și învățarea celor mai ușoare și mai bune practici pentru pentru managementul riscurilor din domeniul cibernetic.
Cursanții vor învăța să recunoască atacurile cibernetice și să știe ce trebuie să facă în diferite situații.
Acest curs va oferi participanților cunoștințele informatice, necesare pentru desfășurarea și protejarea activităților zilnice. Cursul propune o abordare interactivă cu caracter practic, având ca obiectiv final însușirea unor cunoștințe, tehnici și abilități pentru optimizarea activității profesionale, promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

 Competențe dobândite

În cadrul acestui curs, participanții vor învăța terminologia comună de securitate, inclusiv amenințări, vulnerabilități, atacuri, exploatări, controlul și contra-măsuri.

Cursanții vor descoperi elementele fundamentale ale triadei: confidențialitate, integritate și disponibilitate și vor explora cele cinci elemente ale cadrului AAA: identificare, autentificare, autorizare, audit și responsabilitate.

De asemenea, vor descoperi ce înseamnă riscurile securității cibernetice și strategiile de gestionare ale acestora, dar totodată, vor afla cum pot fi atenuate, acceptate, transferate și respinse riscurile.

După parcurgerea acestui curs participanții vor avea abilitățile și cunoștințele privind riscurile și atacurile cibernetice, necesare pentru a se proteja pe sau pentru a proteja compania în care își desfășoară activitatea

 Tematica cursului

Cursul a fost conceput pentru a-i ajuta pe cursanți să dobândească o înțelegere mai profundă a tehnologiei și a metodelor moderne de protecție a informațiilor și sistemelor.
Pe parcursul acestui curs se vor învăța concepte legate de instrumente și procese de securitate cibernetică, administrare de sistem, vulnerabilități ale sistemului de operare și ale bazelor de date, tipuri de atacuri cibernetice și noțiuni de bază despre rețele.
De asemenea, se vor aborda subiecte importante, cum ar fi criptografia și criminalistica digitală.
Structura principală a cursului:

  1. Fundamentele securității cibernetice;
  2. Securitatea rețelelor;
  3. Tipuri de atacuri cibernetice;
  4. Securitatea aplicațiilor web;
  5. Malware.

După absolvirea cursului de SECURITATE CIBERNETICĂ – RISCURI, AMENINȚĂRI ȘI METODE DE MINIMIZARE se eliberează o diplomă de participare

Durata cursului: 90 de ore, din care 30 de ore pregătire teoretică și 60 de ore activitate practică

Condiții minime de participare:  Studii medii/ superioare

Abilități specifice:  Minim 1 an de experiență în muncă, competențe și deprinderi în domeniul TIC sau dobândite în cadrul educației formale în domeniul TIC

Documente necesare pentru înscriere:

  • Formularul de înscriere la curs
  • Diplomă de bacalaureat sau adeverință de absolvire a bacalaureatului (original și copie)
  • Actul de identitate (original și copie)
  • Declarație privind deținerea mijloacelor tehnologice pentru participarea la cursul online
  • Dovada achitării taxei de participare

Taxa de participare: 1200 lei fără TVA

  • costul de participare acoperă: activitatea lectorilor, materialele de curs, taxa de examinare, certificatele de absolvire.

Mod de plată: Taxa se plătește în lei, integral sau în 2 rate, prima rată înainte de începerea cursului, în contul RO22BRDE445SV12240144450, deschis la BRD sucursala TRIUMF.

Evaluarea cursanților:  la sfârșitul cursului se va susține examen scris și se va prezenta un proiect